L. era subțirică, mignonă, dar se transforma subit când se punea cu gura pe el. Îi reteza orce avânt prostesc chiar dacă el era cu două capete mai mare ca ea. Îl punea la punct din ochii negri, iar el, maimuțoi tălâmb, zgomotos și dezorientat, trecea instant pe linia de plutire. Cât era el de mare, uneori nu mai avea forță să se lupte. Și-atunci își punea capul la ea în poală, iar ea îl mângâia blând, în timp ce el stătea acolo, ca un animal domesticit, până își refăcea puterile.