Mă uit spre cer
Parcă-mi face cu ochiul
Din nou
Îmi râde sufletul
După veacuri întregi
Și nu-mi vine să cred
Tu faci mișto de mine?
Ai știut tot timpul ăsta?
Pentru asta tot drumul?
Când sărea sufletul de pe mine de atâta zbucium
tu știai că o să ajungem aici?
Mă uitam în frunze, flori și-n tot ce-mi mai scoteai în cale.
Speram ca totul să aibă un sens la un moment dat.
Când urlam mut, tu auzeai și nu puteai să-mi spui?
Nici nu știu acum cine-a suferit mai mult…
Eu, că aproape nu mai credeam
sau Tu, că nu puteai să mă faci să văd în viitor?
Trebuie să-ți păstrezi mereu credința, chicotește apusul
și mă mângâie tandru.
