Ai plecat la război
Și m-ai împușcat și pe mine
Din întâmplare
Oare?
Sau ai tras cu bună știință?
Știind că doar așa m-ai fi putut opri?
Acum avem amândoi câte-o urmă
De glonț.
Tu în picior
Eu în inimă
Tu în zbor
Eu în adâncuri
Am ignorat-o și-am vrut să te urmez
Dar se făcea din ce în ce mai mare
Într-o zi am rămas mai mult gol
Decât om.
Chiar și-așa, un gol în urma ta
Sau te urmărea?
De data asta, lucid și fără tresăriri
Ai pus mâna pe cuțit
Și ai lărgit golul
La infinit
Azi sunt un gol imens
Rămas în urma ta
Încerc să nu-ți apăs pe umeri
Golul e însă cel mai greu de dus, nu-i așa?
Stau și mă-ntreb
Cum poate fi un gol atât de greu
Încât să-ncovoaie oamenii?
Un gol infinit
Cu un punct
Pe care nu-l mai vede nimeni
Doar eu știu că încă mai SUNT
Un punct. O sămânță
Cea mai mică. Zbor purtată de vânt
Un copil mă prinde mirat
Un bărbat mă plantează răbdător
Și știu. Am să-nfloresc din nou.
