Poezii

Revin ca un criminal
la locul faptei
Îi dau târcoale
Îți iau urma
Miros amintirea ta.
Te aștept.

Uneori mi se pare
Că sunt toți oamenii
Pe care-i întâlnesc

A fost bucată din mine
Un organ neesențial funcționării
Dar esențial calității vieții.

Nu mă pricep la anatomie,
Dar aș zice un soi de splină,
Că am citit că poți trăi fără ea.
Ba nu.
Mâna stângă a unui dreptaci
Suferind de boala aia în care partea stângă
La un moment dat, refuză să asculte de creier

Există un punct unde se face
Liniștea lumii
Punctul în care se-ntâlnesc
Marea, nisipul, soarele și vântul.

La mal.
Poate d-aia se zice că ai scos capul la mal, fraiero!

Înainte să devin adult
A trebuit să-mi devin propriul meu copil
Să mă las să mă joc
Să mă mângâi pe cap când greșesc
Să nu mă pun în balanță cu alții
Și să nu mă cert prea tare

M-am întâlnit cu un om
Care nu voia să mai simtă
Pesemne că simțise prea mult odată
Își dăduse supradoză de durere,
Scăpase ca prin minune
Și-acum fugea de emoții ca dracu’ de tămâie

Imaginează-ți 2 muți, – mi-ai zis
Care vor să spună ce simt
Și nu pot.
Urlă în ei
Și nu îi aude nimeni

Deget în deget
Așa ai zis
Că dacă aș zice da
Dacă aș veni după tine unde mă chemi…la capătul lumii
Ți-ar fi suficient
Să stăm deget în deget.

Odată, demult, eram prietenă
Cu Universul
Ne jucam de dimineață până seara
Eu îi ceream stele
El mi le punea în brațe, fără să crâcnească

Nu m-am împăcat niciodată
Cu numerele pare
Nici ele n-au prea tras la mine
Ne-am ocolit conștiincios.