Poezii

Mă balansez între cer și pământ,
pe linia cea mai fină
dintre luciditate și visare.

Uneori fac un salt în gol
și 3 pași ai uriașului,
să-mi iau din nou avânt
să zbor.

e așa de frumoasă…
Azi m-am trezit mulțumind cerului
că mi se permite să exist și eu
în toată frumusețea asta

Mi-ar plăcea să fii nemuritor!
Dacă aș ști că poți învia la loc,
te-aș împușca fără să clipesc,
de fiecare dată când îmi ucizi sufletul.

Îmi tund aripile în mod regulat
Să nu mă mai apuce zborul.
Zborul e periculos

Am bălărit ani întregi prin mine,
în întuneric
în tăcere,
în milă,
am adunat oasele și le-am pus la loc, încet, de frică
să nu trezesc iar focul

Încă mă dor pădurile de pin
Ridic privirea printre coroanele lor
Și m-afund înapoi
în ziua în care nu m-ai mai vrut.
Cu toate detaliile sordide

Iau niște starturi fantastice
Pe locuri, fiți gata, start!
Poc!
Îl citesc pe Ușeriu
Mă inspiră
Inspir
N-am avut niciodată anduranță
Eu n-am voie să termin curse lungi
Nici măcar să mă-nscriu la ele

Sunt o celulă migratoare.
Dintr-o greșeală sau din încăpățânare, nu știu, m-am dislocat.
Și-am suferit și de amnezie
Am uitat de unde am plecat
Habar n-aveam unde trebuie s-ajung
Aparțineam niciunui loc
Eram a Infinitului.

Toți căutam răspunsul.
Uneori raspunsuri.
Alteori doar răspunsul.
Acela. Singurul. Cel corect.

Caut să mă predau
Ca un mânz sălbatic
Deși nu mai sunt mânz fraged de mult
Decât înăuntru

Mă uit spre cer
Parcă-mi face cu ochiul
Din nou

Îmi râde sufletul
După veacuri întregi
Și nu-mi vine să cred