M-am întâlnit cu un om
Care nu voia să mai simtă
Pesemne că simțise prea mult odată
Își dăduse supradoză de durere,
Scăpase ca prin minune
Și-acum fugea de emoții ca dracu’ de tămâie
Zâmbea în schimb la foc automat
Chiar și când trebuia să-i plângă sufletul
Afișa un rictus
Învățase să mimeze fericirea
Și îi zicea gândire pozitivă.
Fals pozitivă, gândesc, ca un test HIV de te bagă-n sperieți.
Eu căutam fericirea atunci
Fără să știu că e-n mine
Și de-odată am simțit-o.
Fericirea în tristețe
Și în furie.
În senin
Și în disperare
În speranță
Și în sictir
În încredere
Și în dezamăgire
Și-n toate celelalte sentimente
Care mă făceau să fiu
Viu.
