Am un înger păzitor
Mă rog, am o gașcă întreagă.
Sculptorul a fost generos la împărțeală
S-a uitat bine la ce-a ieșit din plămădeală
A ridicat din sprânceană și-a zis:
La domnișoara mergeți mai mulți
Că, uite-o, nici bine n-a crăpat primul sunet
Și deja se aruncă singură-n cap
Deci, mi-a dat o armată întreagă
Așa…ca pentru autodistructivi
Sau visători?
Oricum, doar unul dintre ei e lucid
Îl doare-n aripi de metafore și poezii
Îl strig Gheorghe
Nu răspunde
E d-ăsta introvertit
Stă și observă de pe margine
Răbdător, fumând o țigară.
Se scarpină între aripi
Oftând din când în când
Când trebuie să-și miște fundul
Ca să ne adune iar de pe câmpii
Pe mine și pe ceilalți îngeri
Pe care i-am convins ușor
Că singurul mod de a trăi cinstit
E să ne-aruncăm toți cu capul înainte.
Gheorghe intervine doar când e groasă treaba
De fiecare dată când mă apropii,
Cu viteză de atletă olimpică,
De marginea prăpastiei
Își întinde aripile,
Ne oprește fix pe margine,
Ne aliniază pe toți, ne măsoară din priviri
Și ne trage, la toți de-odată, una după ceafă.
Dintr-o singură fâlfâire
De ne stau visurile-n loc
Și ne trezim brusc la realitate.
Noroc că e singurul care nu bea
Iluzii.
Și nu se droghează
Cu povești.
Ultima dată, exasperat de
Toate tumbele mele,
M-a lăsat să cad în hău.
Cădere liberă.
Freestyle
De pe muntele vieții.
Ăștialalți au încercat ei…
Unul trăgea într-o parte,
Altul s-a pus de-a curmezișul să cad pe el
Poate, poate.
Dar li s-au încurcat aripile ca firele de la parapantă.
Cădeam și urlam surd
Nu m-auzea nimeni
Nici măcar eu
Când să mă fac una cu pământul
Gheorghe m-a prins de vârful părului
A fost prima dată când
nu mi-a tras o scatoalcă
Doar m-a mângâiat blând cu o aripă
Și eu l-am pupat pe aureolă.
