Ava Zvolenszky

Iar m-am trezit cu întrebări dubioase-n cap. Cum ar fi dacă am fi doar celule dintr-un om gigantic? Se zice că dumnezeu e peste tot. Se mai zice că dumnezeu e în fiecare din noi. Și că fiecare dintre noi suntem dumnezeu. Că fiecare e unic în felul lui, dar că suntem toți la fel. Că fiecare avem rostul nostru, rolul nostru. Că toți suntem speciali, dar că funcționăm ca un tot unitar.

Nu-mi aparține, dar aparține unei bune prietene care și-a dat acordul să public această concluzie extrasă din experiențele ei din ultima vreme. Aparent, mai nou, femeile își doresc extratereștri. Nu știați? Well, then, read on!

Cum se-aude că se-apropie umflățelul de moș, brusc, toată lumea își aduce aminte că are părinți și că trebuie să fie cuminte, să-i iubească și să meargă acasă. Unde-acasă? La mami și la tati, dacă-s norocoși.

Iar m-am trezit cu întrebări dubioase în cap. Dacă mâine cel mai bun prieten, ăla care e ca bucată din tine, te roagă să-i împrumuți 10.000 euro ca să-și salveze viața, ai face-o? Eu sunt sigură că da. Evident, plecăm de la premisa că ai cei 10.000 sau că măcar ești eligibil pentru un credit pentru suma respectivă.

Ție îți ia 3 ore să-ți alegi un tricou, iar mie 5 minute și-o conexiune bună la internet să-mi mut întreaga existență pe o insulă. Tu ai 3 dulapuri de haine, iar mie îmi încape toată viața într-o valiză și-o geantă de laptop. Și-un bambus. Tu păstrezi o mie de nimicuri pe care le ții ascunde prin sertare, eu arunc tot în afară de ce-i în inimă.

Că te ia pe la stomac cu fluturi, că brusc viața devine roz, că simți că poți să devii superwoman sau superman și că poți să zbori sau să răstorni lumea acum că ți-ai găsit punctul de sprijin, că nu te mai poți gândi la nimic altceva decât la mândrul/mândra care-ți ocupă zilele și partea dreaptă a patului…simptomele pot fi diverse, dar sentimentul rămâne același: happiness all the way.

Cu toții suntem buni la făcut planuri despre cum am vrea să arate viața noastră. De obicei, la o cafea lungă de 3 ore sau un pahar de vin, 7 țigări și tot atâtea visuri. Te entuziasmezi, ochii-ți licăresc, te-ai apuca chiar acum dacă n-ai mai avea încă o gură de sorbit.

M-a întrebat cineva într-o zi, iar răspunsul meu instinctiv a fost nu. Nu pentru o relație de lungă durată. Întrebarea a venit la pachet și cu o carte, „Cele cinci limbaje ale iubirii”, de Gary Chapman, așa că m-am apucat s-o citesc.

Am făcut bine că nu l-am googled pe autor înainte, că, poate dacă aflam că pe lângă a fi consilier matrimonial a fost și pastor, mă gândesc că poate aș fi citit mai cu reticență. Când am aflat însă a fost prea târziu, teoria lui deja se pupa cu logica mea și mi s-a părut interesantă. Teoria.