Ia uite-o că vine și anul ăsta. Cum cine? Ziua îndrăgostiților. Nu că vine, a și venit. De vreo două săptămâni chiar. De când au început să mă spam-eze pe mail toate societățile comerciale care în clin sau în mânecă vreun as match-uit cu sărbătoarea internațională. Iar cele care n-au, își fac.
Că e adoptată, că e împrumutată, că e comercială, că nu-i a noastră, a românilor, că te supune la chinuri de găsit cadouri și mese libere la cârciuma preferată, că o urăști sau dimpotrivă că o iubești, că e doar o modalitate de a mai mări cifra de afaceri, că e un pretext să dai fuga la ski, că dacă nu-ți ia nimic nu te iubește, că io știu câte și mai câte păreri…pentru tine ar trebui să conteze doar a ta.
Pentru mine e o zi în calendar, ca oricare alta. Dacă aș reuși să am niscaiva beneficii materiale clare sau măcar relaxante de pe urma ei, aș îmbrățișa-o instant. Adicătelea, dacă mi-ar da liber de la întreprindere (acu’ nu mai cazul, dar ca idee) sau dacă aș primi un bonus că e 14 februarie, aș susține sus și tare să ne iubim mai tare pe 14. Cum nu e cazul, o sărbătoresc ca pe orice altă zi, respectiv cu tot atâta iubire ca și pe 13, ca și pe 15.
Judecând după aceste aspecte, bag seamă că oamenii isterizați de acest 14 februarie trebuie să aibă vreun beneficiu de care eu n-am aflat încă. Poate la ei la întreprindere se dă liber. Ori primesc bani? Cică nu. E doar o ocazie să primească flori. Și declarații de dragoste. Și bomboane de ciocolată. Ah, cine romantice? Și sex dacă au fost cuminți tot anul și n-au cerut? Mhmmm….goodies!
Păi…și ce atâta entuziasm? Pe 13 nu primiți? Nu? Nici pe 15? Poate în aprilie? Nu? Fuck! Atunci de-a dreptul ar trebui să sărbătoriți! Dacă asta-i singura ocazie din an când scoateți declarații de amor unul de la celălalt, bomboane de ciocolată, cadouri, cine romantice și sex, by all means, go ahead! Ce mai stați și citiți? Go, go, go!
Ah, dar, iată, de cealaltă parte sunt hater-ii. Care recunosc această sărbătoare internațională, dar i se împotrivesc și o porcăie din toți rărunchii. Serios? Altceva mai bun n-ai de făcut decât să te-mpotrivești? Te iubești cu ea în restul timpului, dar pe 14 refuzi. Pe 14 nici să nu te-atingă! Bine, bre, nu vrei să ți-o tragi și pe 14, nu ți-o trage. Da’ tu pierzi, fraiere!
Rămân la mijloc, în depresii inexplicabile, ăia care-s singuri pe 14 și se-mpiedică la tot pasul de baloane colorate și inimioare pe care doi chinezi au cusut cu sârg într-o barcă un strâmb I love you. Și dă-i și suferă. Că lui (ei) nu-i aduce nimeni inimioare cusute cu ață albă. Pe 13 era fericit (ă) așa singur (ă) cum era, fără inimioare și minciuni cusute cu ață albă, pe 15 nu va mai fi o problemă, dar pe 14 ce crezi? E cel puțin sfârșitul pământului. Până pe 15, desigur, când copacii vor sta din nou în picioare.
Mie mi-au plăcut florile primite într-o joi fără semnificație aparte, cheescake-ul surpriză dintr-o marți anonimă, cuvintele și zâmbete de zi cu zi. Iar pe 14 o să-l întreb tot așa cu drag, cum fac mereu: „Ce vrei să mănânci? Iubire?”, adaptare proprie după reclama aia cu „Ce vrei să mănânci, iubire?” și sper că și-o ia ca de fiecare dată singur, de unde știe, nu să-i pun eu în farfurie.
