Te rupe-n două. Cu cuvinte potrivite. Potrivite pentru divorț. Sau așa îți par ție. Poate-s doar vorbe aruncate din frică. Dar așa le primești tu. Într-o inimă aflată pe bypass. De ani buni. De când ai decis că a ta nu mai duce și că arterele înfundate de durerea provocată anterior trebuie ocolite. Cu orice preț. Așa că plătești rapid prețul, tragi fermoarul de la troller și fugi.
Nu spun că fuga nu e bună. Ba, dimpotrivă, uneori s-ar putea să-ți salveze viața, căci fight-or-flight response stă la baza instinctului de supraviețuire atunci când apare pericolul. Mai ales cel care țintește drept spre inimă. Cu tot bypass-ul tău cu tot.
Ce spun e doar să nu-ți faci iluzii: oriunde ai fugi, te vei însoți pas cu pas, vei ajunge acolo și vei da nas în nas tot cu tine. Doar că în alt decor. Nicio insulă, oricât de îndepărtată ar fi, nu va șterge cuvintele alea. Și nu te va scoate de pe bypass. Până nu ești pregătită să te scoți singură. Și s-asculți cuvintele alea așa cum trebuie. Cu toată ființa.
Vei ajunge la concluzia că singurul lucru pe care-l poți schimba pe lumea asta ești tu. Și reacția ta la ce se întâmplă în jur. Atât.
