Gânduri

Pleacă, stai, spune-i, nu-i spune, strigă, taci, plângi în liniște, bocește cu vorbe, zâmbește sarcastic, pălmuiește-l, îmbrățișează-l, aruncă cu farfurii, strânge cioburile sau calcă pe ele, fugi, ascunde-te, revino, vino, îmbată-te, aleargă până trece, întinde-te pe jos în Piața Constituției sub lună plină, dă foc, stinge foc, let go, don’t let go, rupe pozele, ține-le lângă inimă, udă-le cu lacrimi, înjură-le, decupează fluturi, culcă-te, trezește-te…trezește-te…trezește-te…dar whatever you do, fă doar lucrurile pe care știi că ți le poți ierta.

Femeile nu au nevoie de bărbați. Dacă e ceva pentru care aș băga mâna în foc pe lumea asta, e că orice poate face un bărbat poate face și o femeie. Inclusiv să urineze din picioare. Cu un pic de efort. Și atenție. Doar că nu vrea.

N-am mai văzut un bărbat bărbierit din clasa a IV-a. Mă rog, în afară de taică-miu. În rest, toți sunt artiști. Brusc, pe toți i-a apucat un soi de artă. Cel mai adesea fotografiatul. Că e la-ndemână. Și toți sunt dark and twisted. Neînțeleși. Rebeli. Cel mai adesea fără cauză. La 40 + ani. Dar și la 30. Și la 25.

Cu toții suntem încăpățânați. Fiecare avem principii, păreri proprii, idei fixe, teorii ale chibritului, mai bune sau mai proaste, mai mult sau mai puțin ancorate în realitatea înconjurătoare sau în cea din capul nostru. Și e bine să le-avem și să credem în ele. Până la un punct. Atâta vreme cât ne fac bine.

Și-a pus cămașa verde azi, aia pe care n-a mai purtat-o de un secol. Aceeași pe care-o purta din 3 în trei zile când ne-am cunoscut, doar pentru că-i spusesem că-i scoate ochii. În evidență. Ding, ding, ding! Alarmă de gradul zero! De ce poartă cămașa? De ce acum?

E fată, are 7 ani și, ca toți copiii de vârsta ei, n-are prieteni cu care să se joace în fața blocului așa cum făceam noi. Astăzi, bunica i-a dat voie să coboare singură în fața blocului și să se plimbe doar pe o bucată bine definită de trotuar, cât să rămână în raza vizuală a bunicului, care o păzește de la balcon.

Ideal ar fi să fii împăcat și fericit cu amândouă, doar că, uneori, poate de cele mai multe ori, ești pus în situația de a alege. Toți căutăm ca at the end of the day să fim în brațele omului pe care-l iubim și care ne iubește, să primim și să dăm afecțiune, să adormim liniștiți pe sunetul ploii și al respirației lui, preferabil după o partidă de aswsome dragosex.

Aș vrea să-mi aparțină înțelepciunea asta, dar, aparent, nu am suficientă profunzime încă, de vreme ce altcineva a pus-o out there înaintea mea. Aș vrea să vă pot spune cine, dar nu-mi mai amintesc. Știu doar că mi-a rămas stuck în fundul creierului.

Femeia e una dintre cele mai grele materii pe lumea asta și bărbații se plâng în stânga și dreapta că e greu de înțeles. D-aia eu zic că mai simplu să-i lași să copieze cu cartea pe masă. Selecția naturală va triumfa și-ți va face viața mai ușoară, ajutându-te să-i lași repetenți pe cei care s-au rezumat la a răsfoi cuprinsul și au avut ochiul ager cât să știe de la ce pagină să copieze pentru o notă sau un număr.

…și-o joci ca pe un yo-yo, dând cu ea de pământ și apoi ridicând-o spre cer, de la poziția „azi te vreau” la ”mâine nu mai știu dacă te vreau”, așteaptă-te ca firul să se rupă. Poate nu dintr-o dată, dar cu siguranță într-o bună zi, mai curând sau mai târziu în funcție de câtă rezistență are firul sau de câtă rezistență are cea de la capătul lui.