Gânduri

Trist e să ți le petreci alături de persoana nepotrivită! Am vrut să scriu articolul în apropierea sărbătorilor, dar nu m-ar fi crezut nimeni. Pentru că înainte de Crăciun, toată lumea o ia razna. De Crăciun, uiți mai repede că ești întreg și nu un amărât de 0,5 care încearcă să se întregească prin altul cu orice preț. De obicei prea mare.

At some point in your life e indicat să te hotărăști ce vrei să te faci când o să fii mare. Chiar dacă ai 40 de ani. Până atunci ești, cel mai probabil, rezultatul unor ani în care viața te-a trăit pe tine și nu tu pe ea.

Când ești mic, te măsori la tocul ușii. Să vezi cât ai mai crescut. Încă nu știi că inside vei rămâne un copil indiferent de cât de sus ar ajunge linia trasă cu creionul pe tocul ușii.

Când mai crești, te măsori în bust și-n talie. Să vezi dacă te-ncadrezi în normele date de reviste. Încă nu știi că reviste alea le scriu bine rău niște grăsuțe care știu că nu contează cât ai în talie dacă știi să râzi.

Pentru că stau mai prost cu memoria. Aia a durerii. Celula femeilor parcă nu păstrează intactă amintirea durerii. Se frig acu’ cu ibricul de cafea, data viitoare, deși își aduc aminte vag că parcă-parcă ceva a fost în neregulă, mai încearcă o dată. De două ori, de trei ori, de șapte ori. De data asta cu o cârpă. Mai bine și-ar lua un espressor. Dar nu, ce crezi? Ele tot cu același ibric nenorocit. Că cică doar aroma aia le place. Că alta nu cunosc. Și nici nu vor să cunoască.

“Dragă, eu la prima neînțelegere am trântit ușa și nu m-am mai uitat înapoi: balta e plină de pește”…auzi la masa alăturată. Desigur, se poate întâmpla și asta. Cu siguranță ai făcut-o și tu. Dar atunci când n-ai iubit. Atunci când ai tăiat chirurgical, ai încheiat operația și ai pus copcile fără să te mai duci vreodată la vizita post operație.

Te rupe-n două. Cu cuvinte potrivite. Potrivite pentru divorț. Sau așa îți par ție. Poate-s doar vorbe aruncate din frică. Dar așa le primești tu. Într-o inimă aflată pe bypass. De ani buni. De când ai decis că a ta nu mai duce și că arterele înfundate de durerea provocată anterior trebuie ocolite. Cu orice preț. Așa că plătești rapid prețul, tragi fermoarul de la troller și fugi.

Lucrurile sunt fie albe, fie negre. Griul căcăniu îl faci singur atunci când nu-ți convine realitatea. Și griul ăsta se cheamă „complicat”, că sună mai bine decât stupid, doar deh…telenovela și-a pus bine amprenta în viața cea de toate zilele a românului. Dar deep inside tu știi că e alb sau negru.

Oh, my favourite trick in the whole world. Care n-a dat greș niciodată. Cel puțin până acum. Se iau așa: una bucată situație debusolantă cu răscruce de drumuri, câteva kile de praf de imaginație și cunoaștere de sine până se omogenizează.

Filmele americane sunt bune. Mă rog, nu toate, dar cele mai multe. Pentru că au un producător executiv. Care taie și spânzură, până și pe regizor, ca să iasă comercial. Să-și scoată banii ăia de i-au băgat. Adică să vândă. Să placă publicului.

Relațiile-s ca șofatul în tandem: stabilești unde vreți să ajungeți, trasați în mare ruta, regulile de semnalizare și porniți la drum împreună, dar fiecare cu mașina lui, mai mult sau mai puțin pusă la punct, după cum a avut fiecare grijă de ea până atunci. Dar nu poți stabili toate detaliile, nu poți prevedea tot ce se va ivi în cale, n-ai cum să știi de unde apare un dement care vă taie calea sau când apare o pană.