Gânduri

Îl ții sub observație mai ceva ca pe tezaurul național: „N-a răspuns la telefon. Sigur era cu alta. Și-a închis Facebook-ul când m-am apropiat să văd ce face. Sigur se uita pe profilul fostei. L-am văzut când se uita după blonda aia. Dacă era fără mine, sigur se ducea după ea”. Nu-ți mai aduci aminte exact ce nuanță te-ai vopsit ultima dată, în schimb lui îi cunoști orice rid, orice grimasă, știi ce înseamnă fiecare clipire din pleoape și orice gest. Sau, cel puțin, crezi că știi. Well…ce crezi? You don’t know shit!

Femeilor le plac testele. Uneori poate chiar mai mult decât le place sexul!? Eee..nici chiar așa. De personalitate, de inteligență, de compatibilitate, de sarcină, de ce vrei tu…test să fie! Cum găsesc un test, se excită maxim. Dar, mai mult decât să facă teste pentru ele, femeilor le place să dea teste. Bărbaților. Ca să îi pice.

Din relația mea cu snowboard-ul, fundul meu a învățat cele mai multe lucruri: cât de nasol e să cadă de sus, cât de greu e să se ridice după ce proprietara lui a basculat sarmale cu nonșalanță, cât de repede se poate învineți și mai ales că unde nu-i cap, vai de el. De fund, adică.

Unul dintre avantajele de a-ți bea singur cafeaua într-un loc public este că ești mult mai atent la ce se întâmplă în jurul tău, mai ales dacă vocea de la masa vecină nu vrea să coboare sub un volum dedicat doar celor de la masă.

Pentru că tocmai ce m-am întors acasă, senină și plină de energie, după ce m-am trezit cu noaptea-n cap să rezolv treabă importantă. Orașul gri, cerul londonez maxim și oameni bulversați când mă prind la semafor și mă văd că eu când din toți rărunchii la volan, fără să înțeleagă de dumnezăului sunt așa veselă: că așa aleg, bre, dacă vreți neapărat să știți.

Într-o zi cu soare, după ce m-am luptat cu Vasilica, doamna de la waze, și ne-am certat de câteva ori ca la piață, io zicându-i de dulce, ea zicându-mi de tata, că am stabilit că de mama nu are voie, am reușit să ajung la destinație.

Te antrenezi o bună parte din viață. Pentru spectacolul vieții tale. Ăla care nu durează doar doar două ore. Ci o viață de om. Nu taie nimeni bilete la intrare. Pentru că nu e un spectacol pentru public. Sau n-ar trebui să fie. E doar pentru tine. Pentru voi doi. Și asta îl face cu atât mai important.

După niște ani buni în care am fost un fel de Yes Man – mă rog, woman – și-am îmbrățișat toate tâmpeniile pământului (dintre care unele au ieșit excepțional iar altele n-au ieșit bine deloc, da’ deloc!!), acum ceva vreme am decis să m-ascult mai bine.

Ia uite-o că vine și anul ăsta. Cum cine? Ziua îndrăgostiților. Nu că vine, a și venit. De vreo două săptămâni chiar. De când au început să mă spam-eze pe mail toate societățile comerciale care în clin sau în mânecă vreun as match-uit cu sărbătoarea internațională. Iar cele care n-au, își fac.

Prin natura fostului job, am primit și încă mai primesc tot soiul de invitații la diverse evenimente dedicate exclusiv femeilor din domeniu. Căci domeniul este cumva încă dominat de bărbați, dar nu pentru că bărbații ar exclude femeile sau nu le consideră suficient de competente. Drepturile sunt egale, oportunitățile la fel, femeile apreciate în aceeași măsură ca bărbații.