Gânduri

Cum se-aude că se-apropie umflățelul de moș, brusc, toată lumea își aduce aminte că are părinți și că trebuie să fie cuminte, să-i iubească și să meargă acasă. Unde-acasă? La mami și la tati, dacă-s norocoși.

Iar m-am trezit cu întrebări dubioase în cap. Dacă mâine cel mai bun prieten, ăla care e ca bucată din tine, te roagă să-i împrumuți 10.000 euro ca să-și salveze viața, ai face-o? Eu sunt sigură că da. Evident, plecăm de la premisa că ai cei 10.000 sau că măcar ești eligibil pentru un credit pentru suma respectivă.

Ție îți ia 3 ore să-ți alegi un tricou, iar mie 5 minute și-o conexiune bună la internet să-mi mut întreaga existență pe o insulă. Tu ai 3 dulapuri de haine, iar mie îmi încape toată viața într-o valiză și-o geantă de laptop. Și-un bambus. Tu păstrezi o mie de nimicuri pe care le ții ascunde prin sertare, eu arunc tot în afară de ce-i în inimă.

Că te ia pe la stomac cu fluturi, că brusc viața devine roz, că simți că poți să devii superwoman sau superman și că poți să zbori sau să răstorni lumea acum că ți-ai găsit punctul de sprijin, că nu te mai poți gândi la nimic altceva decât la mândrul/mândra care-ți ocupă zilele și partea dreaptă a patului…simptomele pot fi diverse, dar sentimentul rămâne același: happiness all the way.

Cu toții suntem buni la făcut planuri despre cum am vrea să arate viața noastră. De obicei, la o cafea lungă de 3 ore sau un pahar de vin, 7 țigări și tot atâtea visuri. Te entuziasmezi, ochii-ți licăresc, te-ai apuca chiar acum dacă n-ai mai avea încă o gură de sorbit.

M-a întrebat cineva într-o zi, iar răspunsul meu instinctiv a fost nu. Nu pentru o relație de lungă durată. Întrebarea a venit la pachet și cu o carte, „Cele cinci limbaje ale iubirii”, de Gary Chapman, așa că m-am apucat s-o citesc.

Am făcut bine că nu l-am googled pe autor înainte, că, poate dacă aflam că pe lângă a fi consilier matrimonial a fost și pastor, mă gândesc că poate aș fi citit mai cu reticență. Când am aflat însă a fost prea târziu, teoria lui deja se pupa cu logica mea și mi s-a părut interesantă. Teoria.

Din când în când mă trezesc dimineața cu câte o întrebare din asta în vârful capului și nu mă lasă până nu-i dau un răspuns. Poate o să zici că ce rost are? Că asta n-o să se întâmple ever și exercițiul e inutil. Pentru mine însă funcționează.

N-am zis-o eu, așa scria pe o imagine din asta motivațională de pe net. Dar sunt de acord. Pentru că în momentul în care am văzut-o, mi-am dat aseama că asta am cam făcut de când mă știu. Intuitiv inițial. Apoi autoeducat. Pentru că mi-am dat seama că frica te face prost. Și că momentele în care am reușit să-mi depășesc frica au fost cele în care o partea din mine zicea curioasă: „Ia vezi, acolo ce e?” . Și mă duceam să văd.

În casă. În casa ta. Telenovelele există în realitate. Și asta, doar pentru că există oameni dispuși să joace în ele. S-or spăla rufele-n familie, dar în care familie? Oricare. Niciuna.

Femeii îi plac garanțiile. Că are senzația că așa se simte mai în siguranță. Electrocasnice cu cel puțin 24 de luni garanție. Inel. Certificat de căsătorie. Crede că dacă trece pe la bancul de probe sau pe la primărie și acela rezistă unui test amărât, o să reziste în timp oricărui test indiferent de condiții.