….în care vor sa pună lucruri și oameni mici. Ai lor: lucrurile lor și oamenii lor mici. Care să stea frumos, așa cum îi așează ei, matematic: canapeaua în fața tv-ului, la distanța potrivită în funcție de diagonală, aragazul în bucătărie, tabloul pe perete, omul mic în camera lui cu inorogi frumos desenați pe pereți. Preocupați să calculeze distanțe, simetrii arhitecturale, rate la bancă, de cele mai multe ori uită să toarne iubire peste toate.
Televizorul stă acolo unde îl pun ei și le rostește știri „importante” în fiecare seară, în loc ca ei să rostească omului mic povești din cărți ori din viață, care să-i ajute să crească frumos, aragazul stă shinny și alb în bucătărie, încălzind semipreparate în loc de bucate cu dragoste, iar omul mic nu are voie să-și atârne pictura infantilă în locul operei de artă ce tronează pe peretele de-a lungul scărilor.
Și lucrurile stau așa cum le pun oamenii mari. Iar oamenii mici se supun și ei până la urmă, învață ordinea lucrurilor de la oamenii mari. Și învață că așa trebuie să fie și că ei nu au voie să schimbe ordinea lucrurilor după bunul plac, după logica sau inima lor.
Și-apoi oamenii mici cresc și ei și trec prin viață fără măcar să încerce să schimbe ordinea lucrurilor sau simțindu-se stingheri în ordinea trasată de alții, dar fără a avea curajul de a schimba ceva. Once in a while, câțiva găsesc curajul și știu că ordinea aceea nu a lor și că their song just has not been yet sung.
