Într-o zi vom muri. Iar toate mașinile, hainele, casele, nu vor valora decât ceva mai mult decât nimic. Am văzut eu. Am fost la înmormântări, iar sicriul cobora în pământ, pe cand mașinile și casele rămâneau pe loc.
Într-o zi vom muri. Iar toate mașinile, hainele, casele, nu vor valora decât ceva mai mult decât nimic.
Vom trage linie și vom vedea dacă va fi meritat pentru ce ne-am zbătut. Pentru ce ne-am agitat, pentru ce ne-am războit, pentru ce am urât, pentru ce am călcat în picioare. Va fi meritat? Cred că la final vor fi meritat doar lucrurile pe care le-am făcut din iubire (ce cuvânt mare, oare ce înseamnă?), momentele în care am atins cu blândețe și tandrețe infinită, nu acelea în care am tras la foc automat, cu toate gloanțele oarbe din dotare.
Există atât de multă putere în fiecare dintre noi. Iar datoria noastră față de sufletul nostru, față de sufletul nostru nu față de alții, este să o transformăm din război în pace. Din intoleranță în înțelegere. Din distructivitate în creativitate. Sunt cuvinte. Nici eu nu știu cum s-o fac întotdeauna. Dar îmi promit să încerc.
În ceasul de pe urmă nu va fi contat cât am distrus, ci cât am creat. Nu va fi contat câte exceluri sau conturi bancare am deschis, ci câți oameni am atins cu sufletul. În ceasul de pe urmă nu va mai fi contat nimic din ce credem acum.
Nu ține de noi să deschidem sufletul altuia, dar ține de noi să mergem cu al nostru deschis, cu toate riscurile de rigoare: riscul de fi călcat în picioare, de nu fi înțeles, de a fi rănit, de a fi respins.
Pentru că, dacă reușim să mergem așa, dintr-un milion de oameni care nu văd, nu simt, nu mângâie, vor exista câțiva care vor vedea, vor simți, vor mângâia, vor merge la fel, cu sufletul la înaintare, iar când aceste două suflete se vor întâlni, vor crea o explozie de lumină atât de puternică încât va fi meritat toată durerea și suferința cauzată de interacțiunea cu restul. Iar lumina asta va ajunge și la ceilalți. Poate, doar așa, vor învăța la rândul lor, că-n viață trebuie să mergi cu sufletul la înaintare.
