O vrei pe toată, așa-i? Iubirea, bre, ce altceva? Normal c-o vrei, cine n-o vrea? Cu curcubeie și muci de fericire, cu inorogi și praf de stele, cu inimă care dă să iasă din tine de atâta bine? Foarte bine!
Așa și trebuie. Aia-i iubire. In my book. Doar că unii nu știu să se oprească la bine. Sau nu vor. O fi de la împământenitul ăla de „la bine și la rău”, pe care-l zic în cor și-n toate filmele popa, primarul și căpitanul. De parcă ar vrea să se asigure de rambursarea creditului în orice condiții. N-ai voie cu d-astea…faliment personal, ce-i aia? N-auzi, bre, la bine și la rău! Ce nu-nțelegi?
Ho, domle, că-nțeleg! Dar stai să ne-nțelegem.
La bine și la rău, nu zic nu. Da’ să fie o clauză specială, că se pune doar la rău provocat din exterior. Adicătelea, dacă vine accident, sărăcie, furtună, uragan, d-astea de forță majoră, nu te las în fața taifunului și mă-nchid singură în adăpost. D’accord!
Dar dacă răul ăla îl provoci chiar tu, amice, din inside și te lupți cu mine în loc să lupți alături de mine, cu tot respectul, da’ io nu semnez așa ceva. Când vezi tu că nu vine prăpădul naturii și te panichezi că n-apuci să trăiești și la rău cum au zis autoritățile și te-apuci să-l provoci singur?
Că nu e bine când e bine. Trebuie să fie și la rău, n-auzi? Ce nu-nțelegi?
Înțeleg, bre, da’ io nu semnez.
