Oriunde ai merge, două discuții din trei sunt despre jumătăți. C-așa știm noi, să trăim cu jumătăți. De măsură. Să ne prefacem că trăim până apare…jumătatea. M-aștept ca-ntr-o zi toate discuțiile astea să prindă formă. Să întorc capul pe stradă și să văd oameni disecați pe jumătate, care umblă dar cu partea stângă sau cu cea dreaptă, sărind într-un picior, cu părți din organe atârnându-le ca într-un film de groază prost și încercând să se alipească ici-colo, unde s-or potrivi organele.
Din când în când, câte un „norocos”, cu jumătate de față bărbat și jumătate femeie, cu un sân de muiere lăsând un sfârc la vedere prin tricoul alb și un testicul înghesuit pe partea opusă în pantaloni, mergând pe două picioare șontâc, cu un pantof cu toc în stângul și-un adidas în dreptul, stârnind invidia și dând în același timp speranță jumătăților fără jumătate.
Mai zic io ½, dar ½ nu-i egal cu 0,5 decât la matematică. Fie că-ți convine sau nu, ești întâi de toate 1/1 și-ar fi bine să înveți să fii fericit și-așa și să-ncepi să te comporți ca atare, nu ca un amărât de 0,5 care încearcă să se întregească prin altul cu orice preț. De obicei prea mare.
