Când ești mic, te măsori la tocul ușii. Să vezi cât ai mai crescut. Încă nu știi că inside vei rămâne un copil indiferent de cât de sus ar ajunge linia trasă cu creionul pe tocul ușii.
Când mai crești, te măsori în bust și-n talie. Să vezi dacă te-ncadrezi în normele date de reviste. Încă nu știi că reviste alea le scriu bine rău niște grăsuțe care știu că nu contează cât ai în talie dacă știi să râzi.
Ca băiat, te măsori în centimetri lungime. Ca să vezi dacă ești cel mai tare. Încerci să furi la măsurătoare. Încă nu știi că nu doar lungimea este cea care contează.
Crești înalt ca bradul, faci cel puțin o dată-n viață de un 90-60-90 sau după caz, băiet fiind, de-un 21 măsluit. Te duci la facultate, o termini, îți iei un job. Te-nsori. Casă. Mașină. În rate. Vacanță all inclusive. Măsori again. Ai bifat tot. Ai tăi sunt mândri. Vecinul invidios. Și crezi că-i gata lupta. You are the best. Acum aștepți să ieși la pensie. Bravo!
Cea mai hardcore măsurătoare însă e aia pe care-o faci doar tu cu tine, noaptea înainte să adormi și dimineața când abia ai deschis ochii. Unitățile de măsură se schimbă radical când nu mai sunt martori. Nu-s centimetri, nici sold bancar, metri pătrați ori cai putere.
Măsori pe singura scală care contează: suflet împăcat. Și dacă aici dă cu minus, you’re fucked! You did your best, but is your best good enough for you? Întreabă-te mai des!
