Te antrenezi o bună parte din viață. Pentru spectacolul vieții tale. Ăla care nu durează doar doar două ore. Ci o viață de om. Nu taie nimeni bilete la intrare. Pentru că nu e un spectacol pentru public. Sau n-ar trebui să fie. E doar pentru tine. Pentru voi doi. Și asta îl face cu atât mai important.
Te antrenezi o bună parte din viață. Ca să faci performanță. Nu vrei un show de mâna a doua. Cu efecte speciale. Cu trucuri ieftine. Vrei the real thing. Vrei performanță. Aia care rămâne în istorie. Istoria ta. A voastră.
Dar pentru a face performanță în iubire, echilibristica se face fără plasă de siguranță. Ăsta e singurul mod în care poți reuși: încrederea absolută în tine, în el, în voi. Restul sunt doar niște antrenamente. Care te pot duce aproape de ce-ți dorești, dar nu vor fi niciodată ceea ce-ți dorești cu adevărat.
Când mai păstrezi un fost/o fostă aproape, ca să te prindă dacă dai să cazi, nu ai cum să faci performanță. E firesc să nu uiți că există, că au făcut parte din viața ta, au contribuit la cine ești azi, să păstrezi legătura și să te vezi cu ei dacă prietenia este cea care vă leagă. Nu despre relații de prietenie vorbesc. Fiecare dintre noi știm când e prietenie și când e plasă de siguranță. Nu trebuie s-o recunoști. Nu mie. Nu în fața lumii. Dar ar fi bine să ți-o recunoști tu ție. Ca să nu te prostești singur. Căci, dacă o păstrezi ca plasă de siguranță, nu ești pregătit să faci performanță. Cel puțin nu alături de partenerul ăsta. E atât de simplu.
Unii se antrenează o viață întreagă și nu au niciodată curaj și încredere să se arunce în gol bazându-se doar pe el însuși și pe partenerul său. Mai bine și-ar căuta altul.
Dacă te legi cu fire invizibile, s-ar putea să vă încurcați în ele. Să vă treziți în aer, cu capul în jos, că s-au înnodat din greșeală. Unul o să cadă. Unul o să rămână suspendat. Dacă rămâne. Mare brânză, și-a salvat trupul. Dar dacă împreună ar fi putut să-și salveze viața? N-o să afle niciodată.
Tu mai păstrezi câte o plasă de siguranță?
