Cât am nesocotit eu țara asta nu cred c-a mai făcut-o altcineva pe vremea mea…care nu-i chiar așa de departe. Totul îmi puțea, nimic nu-mi convenea la ea. Abia așteptam să plec către țările „civilizate” de care toată lumea se entuziasma și cu prima ocazie am plecat la plimbare prin lume.
După vreo 20 de orașe din diverse țări europene și mai puțin europene în calitate de turist și după vrei trei emigrări de câteva luni în USA, UK, ba chiar și pe o insulă frumoasă tare, m-am întors cu o dragoste de România ceva de speriat.
Nu zic nu, fiecare cu experiența lui și departe de mine gândul să împiedic pe cineva să iubească altă țară. Să iubească fiecare ce vrea! Da’ uite, d-aia iubesc eu România (și-or fi motivele mele dubioase, da’ nah…iubirea nu e chiar rațională):
- Pentru că în România oamenii încă se scanează din cap până-n picioare când trec unii pe lângă alții pe stradă. E so fucking human chestia asta…dar „afară” nimeni nu se mai uită la omul de lângă el…în afara barurilor sau când suspectează pe cineva cu un bagaj dubios. Dacă la început mi se părea reconfortant că nu-mi mai măsoară nimeni hainele, cracii ori freza și fiecare e-n treaba lui, după o vreme a-nceput să-mi pară comportament de roboței, aflați fiecare într-un microunivers în care n-are loc altceva.
- Pentru că atunci când aterizez pe Otopeni miroase a iarbă…nu a d-aia, bre! A iarbă proaspăt cosită…e mirosul României…sau așa îl simt eu.
- Pentru că pot să-i zic prietenei mele, fără să sară nimeni de cur în sus că nu-s politically correct, „Nu fi, waa, țigancă!”..deși nu e.
- Pentru că, o dată la 5 ani, când o iau din greșeală pe opusul sensului unic, pot să pot flutur din gene unui polițist care m-a tras pe dreapta după ce m-a urmărit cu girofarul și să-i spun că tocmai am venit de la oftalmolog unde medicul mi-a pus picături în ochi și d-aia n-am văzut că sunt pe interzis…iar el să se prefacă, simpatic, că mă crede.
- Pentru că noi, românii, înjurăm scârbos, dar cu imaginație și sincer, în gura mare. Pentru că dacă te împinge în metrou un bou, o face în timp ce urlă la tine: „Dă-te, fă/bă, că mă grăbesc…ce stai ca vaca-n ușă?”, în loc de un „Sorry” londonez cu zâmbet crispat în timp ce oricum îți trage un cot în coaste ca să te miște. Și pentru că în Ro poți să-i răspunzi, la fel de sincer, „Te grăbești ca fata mare la măritiș, boule care ești!”.
- Pentru că în Ro bem de dragul băuturii și al oamenilor cu care bem, plus că așa se bea din moși strămoși, nu ca să ne facem curaj să agățăm necunoscuți cu ocazia „Corona night” în D.C.
- Pentru că dacă se oprește un străin să mă ajute la metrou cu indicații ziua-n amiaza mare, nu urlă un polițist „Leave her alone!” de frica să nu mă violeze sau să mă răpească pe tura lui.
- Pentru că în Ro, dacă spui „Mulțumesc”, vânzătoarea nu zice cu lehamite „Mhmm” ca în State, ci zice „Cu plăcere” și mai trage și un zâmbet, surprinsă că cineva i-a mulțumit.
- Pentru că în Ro nu sunt atâtea camere de filmat și chiar dacă sunt, ori nu funcționează ori nu se uită nimeni la înregistrările alea, iar dacă e nevoie de ele, cineva cu siguranță le va încurca.
- Pentru că, deși nu e voie, șoferul de pe ambulanță m-a lăsat să-l însoțesc pe tata, care era bolnav și speriat. Și pentru că atunci când am coborât din ambulanță, la 2 noaptea, după ce l-a ajutat pe tata să coboare, mi-a oferit mâna să mă ajute să cobor și eu. Și nu, nu s-a dat la mine.
- Pentru că „vulcanizatorul” mi-a făcut presiunea la cauciucuri, iar când l-am întrebat cât face, a zis zâmbind: „Nimic, eu nu iau bani de la doamne pentru aer!”
- Pentru că, deși nu cred că le-a funcționat vreodată, în Ro încă mai fluieră d-aiurea bărbați pe stradă și strigă „păpușea”, fără teama de procese de hărțuire sexuală.
- Pentru că în Ro, spre deosebire de Londra, dacă leșini în camera de gardă a spitalului și faci un cucui cât un măr, îți fac un CT de urgență și moca, nu te trimit acasă sau la medicul de familie.
- Pentru că, spre deosebire de Londra, unde poți să mori în timp ce aștepți scrisorile de la medici, în Ro, sigur știi pe cineva care știe pe cineva sau cu un job decent, încă poți să-ți permiți servicii medicale private.
- Pentru că inspectoarea la care merg la Administrația financiară îmi zâmbește de fiecare dată și m-a ajutat (fără atenții) de fiecare dată când am avut nevoie…o fi singura…nu știu, dar există.
- Pentru că în casă nu miroase a sarmale sau a mâncare gătită de la zero doar de Paște sau Crăciun.
- Pentru că m-a amuzat teribil faptul că refugiații habar n-aveau ce mișto e țara asta și erau speriați că ungurii îi amenințau că îi trimit în România.
- Pentru că mă simt mai safe aici decât m-am simțit în mijlocul Parisului, când soldați înarmați umblau prin mall, printre copii. Iar asta se întâmpla într-un an, cu mult înainte de vreun atentat.
- Pentru că încă pot să mănânc pepeni din fața bostanei, să rup mere și corcodușe direct din pomi, să merg cu picioarele goale prin țărâna Bărăganului și să stau singură pe gârlă fără să-mi fie frică.
- Pentru că mare, munte, deal. Pentru că Țara Hațegului. Pentru că Brâncuși. Pentru că pâine pe vatră din cuptorul bunică-mii.
- Pentru că mama, tata, frate-miu, nepoată-mea și toți prietenii dragi.
- Pentru că libertate ca-n România eu nu am simțit prin „țările civilizate”.
- Pentru că acasă.
Cred că mai am prin desagă, dar nu-mi mai vin acum în cap.
În încheiere, vă las cu un banc pe care mi l-a zis cineva înainte să emigrez prima dată (nu e chiar varianta originală, ci cum îmi amintesc eu):
Moare un tip și ajunge la Sf. Petru, care îl întreabă:
– Unde vrei? În iad sau în rai?
– Waaa, pot să aleg?
– Sigur, hai să facem o tură, să vedem unde preferi.
Îl ia Sf. Petru, îl plimbă și ajung în rai: toți erau liniștiți, senini, fiecare pe norișorul lui, cântând la harpă.
– E frumos, zice tipul, dar în iad cum e?
Îl duce Sf. Petru în iad, unde erau numai tipe bunoace, muzică punk, distracție…New York, New York.
– Pffaaai, aici vreau! Zice tipul
– Ești sigur? Îl întreabă Sf. Petru
– Da, e drăguț în rai, dar pare boring maxim. Vreau în iad!
– Bine, iad să fie atunci. Have fun!
Ajunge tipul iar în iad și nu mai era nicio bunăciune de femeie, nixtrailalaila muzică, doar cazane cu smoală…iad stuff like. Ăsta începe să urle:
– Sf Petru, unde sunt femeile și muzica și distracția?
– Eh, să nu confundăm turismul cu emigrarea!
So…La mulți ani, România! I love u 2!
