Că te ia pe la stomac cu fluturi, că brusc viața devine roz, că simți că poți să devii superwoman sau superman și că poți să zbori sau să răstorni lumea acum că ți-ai găsit punctul de sprijin, că nu te mai poți gândi la nimic altceva decât la mândrul/mândra care-ți ocupă zilele și partea dreaptă a patului…simptomele pot fi diverse, dar sentimentul rămâne același: happiness all the way.
Că hormoni eliberați, că scenarii împlinite, că visuri adeverite, câte și mai câte teorii științifice, psihologice…cumva, între toate informațiile, pe principiul Îți tot cauți jumătatea? Da’ ce, nu știi că ești întreg? întotdeauna am fost de părere că nu mândrul celălalt e special, ci că bucuria asta e în tine tine oricând. Și că the shit e…cum să faci să o accesezi constant, zi de zi, chiar și când celălalt dispare.
Zilele trecute m-am întâlnit cu un om simplu după vorbă după port și mi-a tras una-n moalele capului cu o teorie care se pupă cu logica mea cumva. Zice omul că ar fi de la creier. Că e cam ca la meditație, unde meditația nu-nseamnă neapărat să stai sub un copac și să-ți golești mintea, ci poți să și dansezi, să pictezi, să orice prin care reușeșți să-ți fixezi creierul într-un punct fix.
Când ai reușit să-ți fixezi creierul într-un punct fix și nu mai bălărește haotic în șapte miliarde de direcții…well, ăla e momentul când experimentezi cu sufletul și simți fericirea aia sublimă fără să faci nimic în afară de …să fii.
Cam ca la orgasm, că și-atunci creierul e cumva blocat pe un punct fix. Or is it just me? Se gândește cineva în momentul ăla la excel-uri, planuri de viitor, rochii de mireasă, uleiul de la mașină, grădinița copiilor, cum să salveze lumea ori la impozite și taxe? I doubt it.
Prin urmare, când te lovește îndrăgosteala, creierul e blocat în punctul fix numit mândra/mândrul și îți lași sufletul să experimenteze și să scoată la suprafață the happiness. Că e în tine happiness-ul ăsta, nu e de la ea/el. Dar când trece timp peste momentul apariției, când începi să te obișnuiești cu respectivul, creierul începe iar să bălărească și uite așa se duce de râpă. La fel dacă dispare nemernicul: creierul începe să întrebe și să o ia hai-hui. Și crezi că fericirea ta a plecat cu el/ea. Well…not!
