Ai stat prea mult în relații obosite pentru că n-ai știut cum să pui punct ori pentru că-ți era groază să trăiești singur? Ai păstrat legătura cu oameni care au fost ceva în viața ta la un moment dat și n-ai știut cum să rupi legătura ca să nu-i jignești ori doar de dragul vremurilor apuse?
Ți-ai pierdut vremea cu oameni despre care credeai că au nevoie de tine, care te plictiseau sau de la care n-ai avut nimic de învățat doar pentru că nu știai cum să spui NU? Încă o faci?
Aș vrea să mă declar mai brează și să jur cu mâna pe inimă și pe-o panglică roșie că eu n-am făcut-o. Dar ce crezi? Aș minți!
Am făcut-o și eu, cu succes chiar: am fost campioană la a ajuta „suflete pierdute” (probabil aveam un soi de jesus christ syndrome, deși mai degrabă cred că eram doar prea politicoasă și crescută în spiritul de a face bine), la a mă lăsa condusă de nevoile mai mult sau mai puțin importante ale celor din jurul meu, la a mă pune pe locul doi, la a asculta poveștile de viață ale unor ființe insipide, care știau doar să se plângă fără să facă nimic spre a-și rezolva problemele, la a mă înconjura de oameni care doar îmi mâncau timp și energie.
Până într-o zi, acum câțiva ani buni, când m-a lovit peste ochi un egoism maxim, dar egoism din ăla bun. Și-am stat vreo două secunde pe gânduri, am calculat de câți prieteni am nevoie pentru a schimba un bec și am decis că de niciunul. Pot să-mi schimb și singură becul.
Prin urmare, a trebuit să găsesc un motiv mai bun ca să păstrez oameni în jurul meu. Cum ar fi: să avem o conexiune, să împărtășim valori similare – nu doar la nivel teoretic, ci și practic, să fie amuzanți, relaxați, să fie oameni care cred că lucrurile simple sunt cele mai bune și nu-și complică viața cu telenovele patetice în care eventually dau să mă târască și pe mine și să am ceva de învățat de la ei. Sau mai simplu: oameni pe care i-aș lua cu mine pe o insulă pustie.
La vremea respectivă, checklist-ul n-a fost bifat decât de doi, care-au rămas și-n ziua de azi. Dar de-atunci trăiesc mult mai bine, sfat pe care l-am urmat la îndemnul unui politician care ne ura să trăim bine. În plus, indivizii de care am scăpat instant au făcut loc: așa au mai apărut în timp încă trei, apoi încă doi, apoi încă 3…și sper să mai apară.
Dar pe ăștia de-i am acum îi iubesc, cu oricare dintre ei râd de fiecare dată fără să căutăm asta, chiar și când e groasă treaba, îmi înseninează ziua, mi-e drag de ei chiar și când îmi sunt antipatici și pot să le-o spun și fără să mă renege.
Pe cei care n-au înțeles mesajul din prima, i-am trecut în telefon sub numele: „Idiot – Nu răspunde!” și, după o vreme, au încetat.
Tu încă mai calculezi de câți prieteni ai nevoie ca să schimbi un bec sau ești gata să înveți să spui Nu și să-i alegi după criterii mai sănătoase?
