Cred că fiecare știe cu ce se poate împăca în viața asta. Cu ce poate trăi. Și cu ce nu. E drept, uneori e greu să trasezi linia aia. Să discerni între ce trebuie sancționat cu un cartonaș galben și ce cu unul roșu. Pe viață. Da’ ar fi bine să afli. Mai devreme.
Cunosc oameni care nu-și vorbesc cu zilele. Unii cu săptămânile. Că celălalt a țipat. C-a mințit. C-a-ntârziat la masă. Că nu și-a strâns șosetele. C-a zis nu știu ce, nu știu când. Nici ea nu mai știe ce. Ori când. Oricând. Da’ acum îl „pedepsește”. Ca pe-un copil. Deși-i bărbat. Ăla pe care ea și l-a ales. Îl pedepsește chipurile!!! Cu un aer de superioritate (poți să schimbi genurile oricând). Prințesa a fost ofensată. Să i se taie capul becisnicului! În varianta modernă, un soi de silenzio stampa. Da’ fără presă. Doar cu doi proști în rolurile principale!
După o vreme cică încep să-și vorbească. Cu curu’! Monosilabic. Mai bine-ar tăcea. Ca doi necunoscuți. Se văd, dar nu se mai văd. După încă o vreme, prințesa se dă jos din turn și începe să-i coasă la loc capul pe gât. Bărbatului ei. Care, de-acum, e mai scurt cu un centimetru. C-a prins materialul la cusătură. „Te iert! Acum, hai să ne jucăm din nou! Bine! Data viitoare îți tai eu capul. Și ți-l cos la loc după o vreme. Să fii și tu mai scurtă, ca mine. Bine! ”
Sună stupid? Good! Pentru că e! Dar e real.
Mai scurți la stat și c-o bucată de timp pierdut, se iartă și merg mai departe. Până data viitoare. Și timpul ăla? Ce se întâmplă cu timpul ăla? Se-adună. Adună-l! Cât face adunat? O viață de om?
Când e unforgivable o știi din prima. Cartonaș roșu, mother fucker! And…you’re out! Hopefully. Dacă te cunoști. Dacă nu, pune mâna și învață-te! Restul reprezintă doar o serie de cartonașe galbene care-n viață nu se transformă niciodată într-unul roșu. Așa că dacă tot ai de gând să-l ierți, fă-o mai devreme. Salvează timp!
