Cum făcea tataie „lucrări”, așa facem noi „proiecte”. Mă jur, ca o țigancă ce nu-s, toată lumea are câte un „proiect” în cap sau în desfășurare. Mai mult decât în cap decât în desfășurare. Și toată lumea e broken, dar se poate „fixa” și evolua dacă renunță la „convingerile limitative”.
Dacă mai aud expresiile astea două, o să-l pocnesc pe ăla de le rostește în fața mea, de-o să mă vedeți la știrile alea la care nu mă uit, cum i-am dat peste ochi până și-a înghițit cuvintele înapoi sau și le-a băgat în cur.
Nimeni nu mai muncește în țara asta, toată lumea face proiecte. Bune, proaste, inutile, geniale sau mârșave, dar proiecte. Toți suntem niște genii – artiști – consultanți, din care explodează creativitatea și avem idei perfecte pentru proiecte și știm cum e mai bine să se facă, dar când vine vorba să le și facem cu mâinile noastre, în viața noastră, suntem praf.
Și toți căutăm să ne conectăm cu universul, dar de atâta căutat să te conectezi, god forbid să-ți faci timp să te mai uiți la o floare cum stă ea așa frumoasă, să râzi ca prostul la glume, să-ți mai faci timp pentru vreun om drag sau 5 minute să iubești.
Cui îi arde, bă, de amor când vine deadline-ul la proiect și dai din colț în colț sau când universul te caută să te conecteze, să-ți curețe aura și chakrele și să-ți demonstreze cât ești tu de special?
Eeee…ai ajuns în situația asta pentru că ai convingeri limitative, boule care ești, cu negativismul tău inconștient cu tot!
Oh, fuck off!!!
