“Dragă, eu la prima neînțelegere am trântit ușa și nu m-am mai uitat înapoi: balta e plină de pește”…auzi la masa alăturată. Desigur, se poate întâmpla și asta. Cu siguranță ai făcut-o și tu. Dar atunci când n-ai iubit. Atunci când ai tăiat chirurgical, ai încheiat operația și ai pus copcile fără să te mai duci vreodată la vizita post operație.
Când iubești însă, ușa aia trântită la nervi, o cari în spate ca Păcală, umblând prin lume fără să știi exact pe cine păcălești: pe tine însăți că nu vrei să te întorci sau pe el că ai plecat de tot.
Și după ce o tot cari așteptând ca doamna cea grasă să cânte, vezi că doamna nu cântă, așa că bagi seama că nu s-a terminat și dai să te-ntorci. Dar și-ntorsul ăsta poate să-ntoarcă lumea pe dos dacă ajungi fix de unde ai plecat, fără să fi rezolvat problema.
Ți-a zis mamă-ta, scrie peste tot și fac pariu că ai aflat și tu pe pielea ta: ciorba reîncălzită nu e bună. De cele mai multe ori.
Clar, ciorba reîncălzită nu e bună dacă n-a fost bună de la început. Ori dacă asta e preocuparea principală: s-o răciți și s-o reîncălziți la nesfârșit. Sau dacă ați turnat amândoi otravă-n ea și-acu’ sperați că se evaporă la reîncălzire. Not gonna happen. Obviously, n-o să meargă nici dacă o lăsați să se răcească de tot și-apoi frecați amândoi două pietre cremene fără să fiți în stare să faceți de-o scânteie.
Dar, uneori, poate fi bună. Uneori, oamenii au nevoie să crească separat. Măcar 5 minute. Până se sincronizează forever.
Așa că, dacă-i musai să te-ntorci, întoarce-te măcar un pas mai departe. Rezolvă problema inițială. Altfel, ciorba reîncălzită n-o să fie bună, iar asta n-o să fie singura dată când o să faci du-te-vino. Și-o să ajungi să fii perfectă. Perfectă pentru o telenovelă cu Juan Carlos sau perfectă pentru o carieră în împachetări-despachetări.
