Te iubesc așa de mult, încât nu mă pot abține să nu îți controlez telefonul. Ah, da, și Facebook-ul și Insta. Și m-am uitat de câteva ori și-n portofel ca să văd dacă n-ascunzi bani de mine. La început nu prea-mi păsa, dar acum te iubesc așa de mult, încât nu mă pot abține.
Te iubesc așa de mult, încât devin brusc suspicioasă când întârzii pe drumul spre casă și-n loc să-mi fac griji, îmi fac filme. D-alea proaste. Telenovelistice. În care tu mă-nșeli două blocuri mai încolo. Cu sora mea vitregă. De existența căreia nu știu. Încă! La început nu prea-mi păsa, dar acum te iubesc așa de mult, încât nu mă pot abține.
Te iubesc așa de mult, încât nu mă pot abține să nu urlu la tine că n-ai dus gunoiul, n-ai spălat vasele, nu ți-ai strâns șosetele și nu mi-ai mai adus flori din 1700 toamnă. La început nu-mi prea păsa și mi-era suficient doar să fiu cu tine, dar acum te iubesc așa de mult, încât nu mă pot abține.
Te iubesc așa de mult, încât nu văd ce mare brânză dacă mă-ntind la un flirt pe Facebook cu maseuza care mi-a dat add. La început flirtam cu tine, dar acum te iubesc așa de mult, încât nu se mai cade. Flirtul este pentru relații din astea insignifiante, nu pentru iubirea noastră profundă.
Te iubesc așa de mult, încât nu văd ce mare brânză dacă mă-ntind la o bere cu băieții în drum spre casă, fără ca măcar să te anunț că m-am întins la bere și nu pe caldarâm călcat de 335. La început te anunțam că mi se părea politicos, dar acum te iubesc și politețea n-are nicio legătură cu iubirea noastră profundă.
Te iubesc așa de mult, încât nu vreau să pierd timp prețios cu dusul gunoiului. Sau cu spălatul vaselor. Ori cu dăruit flori. La început le făceam că eram obișnuit să le fac singur, dar acum te iubesc și am încredere că tu le faci mai bine decât mine. Inclusiv să-ți alegi florile singură.
Încă mai crezi că asta-i iubire? Eu nu! Da’ dacă tu zici că asta-i iubire, hai, te rog, iubește-mă mai puțin!
