Cu toții suntem încăpățânați. Fiecare avem principii, păreri proprii, idei fixe, teorii ale chibritului, mai bune sau mai proaste, mai mult sau mai puțin ancorate în realitatea înconjurătoare sau în cea din capul nostru. Și e bine să le-avem și să credem în ele. Până la un punct. Atâta vreme cât ne fac bine.
Căci întrebarea rămâne întotdeauna: până unde ești în stare să duci încăpățânarea asta sau mai bine…are u stupid enough to rather be right than happy?
Când tot ce faci e să-ți cauți dreptatea, don’t worry, ai s-o găsești. Vezi, să-i cumperi și ei bilet la film, ca să vă bucurați împreună!
Când ții cu dinții de adevărul tău, ai toate șansele să rămâi cu ei încleștați într-un rigor mortis al inimii, din care n-o să te dezmeticești nici când ea își va fi făcut bagajele și va fi trântit ușa în urmă-i. Ah, dar ce fain o să-ți bei tu cafeaua de dimineața cu încăpățânarea-n mână!
Dreptatea-i bună atâta vreme cât îți servește. Fericire la fileu. Altfel, dacă o dă de prea multe ori peste gard sau în gard, las-o acolo unde-i e locul: la o bere cu băieții, disputând Steaua-Dinamo. În afara patului, unde se cere flexibilitate: și-n mișcare și-n gândire.
