Drum înfundat, ai zis
Dau înainte ignorând semnele
E greu să vezi semnele de circulație
Când ești cu inima-n nori
Și cu capul în fund.
Noroc că tu nu erai.
M-am trezit cu zidul în față
Ți-am spus ca e un dead end, ai repetat
Și parcă ți-au sclipit ochii a bucurie
Ești sigur?
Da, nu văd nicio ieșire
Și-ai coborât fără să stai pe gânduri
Mi-a trecut prin cap să-ncerc să te conving
Să dau cu spatele
Dar știam amândoi că mașina asta
Are marșarierul stricat de ani buni.
Îl blocasem special și definitiv
Ca să merg doar înainte.
Mă uit la zid,
Mă uit la tine
Și am credința că mașina asta sport în două uși
Poate dărâma zidul.
Sau poate e doar o hologramă
Și tot ce trebuie să fac
E să-i dau înainte
Cu curaj
Apăs accelerația la maxim și zbor
Direct în zid. Proasto, nu e hologramă!
Mă fac praf. Aproape mor..
Airbag-ul mă salvează în ultima secundă
Într-un fel, aș fi preferat să n-o facă
Mi-adun bucățile ciolanelor
Le-mpachetez încet
Și-ți dau timp. Te uiți tâmp.
Cu ochi de vițel
Dar vițel mort.
Partea bună a impactului
E că acum mă pot cățăra
Pe cadavrul mașinii.
Îți arăt că nu e dead end?
Cu oasele-n traistă
Escaladez mașina
Și-apoi zidul.
De pe el văd cerul
Și hăul.
Și, undeva departe, o continuare a lumii
Fără tine.
Nu vreau lumea asta!
Nu e dead end, strig
E altceva. Altfel
Îți întind mâna.
Nu m-auzi.
De mult.
Te văd cum lovești ca vițelul
Zidul cu capul
Zidul tău.
Și-apoi o iei înapoi.
Tu nu ți-ai stricat marșarierul.
Lașule!
Poate e doar o hologramă
M-arunc în gol.
Cad liber. Nu e hologramă, proasto!
Într-un fel, e! Deșteapto!
Dacă o să supraviețuiesc,
Într-o zi o să scriu un poem despre zid.
