Cum se-aude că se-apropie umflățelul de moș, brusc, toată lumea își aduce aminte că are părinți și că trebuie să fie cuminte, să-i iubească și să meargă acasă. Unde-acasă? La mami și la tati, dacă-s norocoși.
La cine? La ăia doi pe care în restul anului îi acuzi că te-au broke inside de mic, că te-au bătut cu cureaua la fundul gol ori că n-au avut suficienți bani să îți cumpere mai multe păpuși. Sau că nu te-au bătut suficient ori că au avut prea mulți bani și prea puțină afecțiune de dat. Și e problema ta dacă n-ai înțeles până acum că, cel mai probabil, oamenii ăștia au făcut tot ce le-a stat lor în putință. Și e problema ta dacă putința lor nu ți-e suficientă. Te provoc să faci mai bine decât au putut ei.
La cine? La ăia doi pe care îi ocolești cu sfințenie în restul anului, cu gândul și cu fapta și strâmbi din nas de fiecare dată când pe ecranul telefonului le apare numele…oh, ce-or mai vrea și de data asta? Îți spun eu, bă, dacă încă nu te-ai prins: să te știe bine. Indiferent de ce cuvinte spun la capătul celălalt al receptorului.
La cine? La ăia doi care au vederi învechite și comuniste și te „terorizează” de fiecare dată cu standardele lor care nu mai sunt de actualitate. Nu-nțelegi de ce te „terorizează”? Îți spun eu, bă, dacă încă nu te-ai prins: să te știe bine. Și e problema ta dacă nu știi să le spui că ești bine, nu după standardele lor, ci după ale tale. Da’ ești bine?
La cine? La ăia doi care încearcă să-ți controleze viața și te bat la cap să te-așezi la casa ta, să ai un job stabil, să fii însurat la primărie și biserică și să ai cel puțin doi plozi. Nu-nțelegi de ce? Îți spun eu, bă, dacă încă nu te-ai prins: să te știe măcar safe. Că ei știu că n-or să fie pentru totdeauna și-ar vrea să se asigure că nu hălăduiești prin lume homeless, mort de foame, neprotejat și urlând de singurătate. Și e problema ta dacă tu crezi că asta înseamnă că n-au încredere în tine. Poate că n-au încredere în ei și tot ce trebuie să le spui e să stea liniștiți, că au făcut o treabă bună. Plus să pui limite, că nu te poate controla nimeni fără acordul tău, ce, ești mort în păpușoi?
La cine? La ăia doi care ți-au dat viață. Și e problema ta dacă în capul tău asta nu e un cadou suficient. Căci fiecare are dreptul să aleagă…so, you’re kind of fucking lucky că ești.
Așa că dacă ai privilegiul de a avea părinți în viață, aș zice că decât să umpli șoselele țării și să-i iubești doar de Crăciun, mai bine-ți umpli capul și-n restul anului cu gânduri bune către ei, sufletul cu iubire și îmbrățișări, fie ele și virtuale. Iar dacă te ține, imaginează-ți măcar o secundă cum ar fi să nu ai privilegiul ăsta. Pe mine nu mă ține. Și cu siguranță nu ai puterea de a da timpul înapoi, așa că enjoy your privilege
