Femeile nu au nevoie de bărbați. Dacă e ceva pentru care aș băga mâna în foc pe lumea asta, e că orice poate face un bărbat poate face și o femeie. Inclusiv să urineze din picioare. Cu un pic de efort. Și atenție. Doar că nu vrea.
Cine mai are încă impresia că femeile sunt plăpânde și neajutorate, ori e de o naivitate cruntă, ori n-a văzut femeie la apogeul unei crize de nervi sau de răzbunare. Sau de protecție a cuibului. E un spectacol sublim și grotesc în același timp, iar toate armele știute sau inventate ad hoc se invesc ca să îi servească. Scopului.
Singura vulnerabilitate a femeii este bărbatul. Ăla pe care îl iubește. Când acela lovește…cu o vorbă aruncată la întâmplare…cu o privire aruncată altei femei…cu indiferență….femeia cade. Un cuțit invizibil o lovește direct în plex și-i taie măruntaiele cu încetinitorul, urcând spre inimă, în timp ce ea stă și privește de pe margine, neputincioasă, cum toate o părăsesc, inclusiv viața. Uneori luptă. Aplică presiune. Strânge garoul. Se mai târăște puțin înainte să cadă de tot.
Alteori se predă. Știe că în fața ta n-are nicio șansă. Nici nu vrea să aibă, căci lupta e pierdută din start: se așteaptă ca tu să fii cel care o protejează, nu cel care lovește.
