Aplecată asupra unui caiet
Așa mă cunosc de-o viață
Cine ești când nu te vede nimeni?
Un copil buchisind
Rând pe rând despre oameni
Și viață
Zâmbind singură poveștilor
Care prind viață
Mai întâi în cap
Și mai apoi pe caiet.
Sau era invers?
Totul e invers
Poate caietul buchisește
Asupra mea
Și-mi bagă în cap
Cuvintele scrise
Și-mi aduce în viață
Oamenii din povești
Și dacă mă opresc acum?
Cel mai probabil un vânt suav
A-nchis caietul.
Ca să te oblige să trăiești!
