Consider că fiecare om are dreptul de a face ce vrea cu viața lui: ceva bun sau un rahat cu perje, după cum îl duce capul, voința și dorința. Iar dacă al lui cap zice că trebuie să-și fută viața, trebuie lăsat să o facă.
Oricum fiecare dintre noi încercăm să o facem în fel și chip: fumat, băut în exces, drogat, condus cu viteză, încăpățânarea proprie, băgat în relații toxice, stresat pentru toate tâmpeniile pământului ori alergat după cai verzi pe pereți sau orice altceva mai inventăm și care gets the job done…the job fiind fututul vieții. Fiecare ne alegem drogul și-l folosim după bunul plac până decidem, dacă decidem vreodată, că totuși ar fi mai indicat să fim recunoscători și să profităm de minunăția asta numită viață.
Să te interpui între om și drogul lui, să decizi tu în locul lui că viața e faină și să-l grăbești să vadă asta înainte ca el să fie pregătit să o facă sau înainte să-ți ceară ajutorul, nu înseamnă doar să îl tratezi ca pe un dobitoc poziționându-te tu superiorul – deșteptul – salvatorul curului (da’ altă treabă n-ai?!?), ci înseamnă să îți pui singur în cârcă o responsabilitate care nu este a ta și înseamnă să eșuezi încă înainte de a începe, căci pe lumea asta nu-l poți schimba pe altul, ci doar propria-ți persoană.
Dar mai mult de atât, înseamna să atentezi la libertatea celuilalt…și asta nu se face, monser!
Cum zicea prietenul Jean-Paul Sartre: “Man is condemned to be free; because once thrown into the world, he is responsible for everything he does.[…]It is up to you to give [life] a meaning.”
