La 5.am.
nu e nimeni pe unde-mi umblă picioarele.
Sunt absolut singur,
de parcă aș fi
singurul supraviețuitor
al unui cataclism.
Dacă stau bine să mă gândesc,
de fapt, nu diferă cu nimic de restul orelor
vieții mele.
Mai târziu, mireasma vântului
mi-aduce un zâmbet.
Parcă totuși sunt viu
și deloc singur.
