Sunt o maimuță
care sare din copac în copac
cu bucurie naivă.
Sunt o pasăre care zboară liber
și mângâie cerul.
Sunt un copac
ce se hlizește
când îl gâdilă maimuța.
Sunt un lac liniștit
ce așteaptă să-l tulburi.
Sunt un fir de iarbă
pe care calc tot eu,
fără să-l stric;
îmi cuprinde tălpile.
Sunt un felinar ce ține
de veghe lumina.
Sunt zâmbetul până la urechi
când îmi dau seama că suntem
unul și același.
Tot eu sunt.
În altă formă.
Sunt o mașină care merge la mare
și o alta care merge la bunici.
Sunt o pălărie de soare.
Sunt un bunic.
Sunt un șoricel uscățiv
pe treptele din parc.
N-am fost cuminte,
rodeam cabluri și am dat peste otravă.
Sunt otravă.
Și sunt treapta din parc.
Sunt o viitoare pistă de alergare,
care n-a fost construită încă,
dar pe care voi alerga
până mi se vor umple plămânii
cu atâta aer să pot zbura și striga.
Sunt o inimă alergată și antrenată.
Sunt o frunză abia înmugurită.
Sunt o mulțime de frunze prin care alerg foșnindu-le.
Lor le place. E ultima lor bucurie înainte să nu mai fie.
Și mie-mi place. Poate e și ultima mea bucurie. Cine poate ști?
Sunt o trotinetă galbenă.
Sunt un copil pe trotineta galbenă.
Cu un fular galben.
Sunt un fular galben.
Sunt mâinile bunicii care l-a croșetat.
Sunt salcie,
dar nu plâng acum.
Acum sunt soare.
Sunt un cățel cu ochi prietenoși.
Sunt un dans întreg printre copaci
Sunt fericire.
Sunt.
