Dacă vrei să supraviețuiești,
primul lucru pe care trebuie să-l faci
e să te anesteziezi puțin.
Doar cât să poți suporta,
dar să rămâi lucid.
Mai întâi, pune creierul într-un colț
și ordonă-i să devină amnezic.
Dacă nu-i iese din prima sau comentează,
ai voie să-i dai una după ceafă.
E forță majoră
și, oricum, trebuie pedepsit puțin,
că te-a lăsat fără discernământ.
S-ar putea să nu-i reușească din prima,
dar tu insistă:
dă-i altceva de lucru, nu-l lăsa să bălărească pe unde vrea el!
Dă-i integrale, sinus, cosinus, misterele lumii, d-astea!
Neapărat ceva complex, să se blocheze,
să n-aibă timp să o ia înapoi.
Apoi, trebuie să închizi bine urechile,
Mai ales cele interne.
Niciun cuvânt din trecut nu are voie să fie auzit.
Dacă scapă vreunul, cântă!
Așa fals cum poți tu, dar cântă!
Preferabil ceva cu rădăcini în viitor.
Amintirilor le e frică de speranță și de râs!
Ochii…pfff, aici e treabă grea!
Aruncă tot!
Orice e atins de trecut.
Da, poți să dai și foc.
Important e să nu rămână nicio urmă,
care să-l facă pe ochi să tresară la amintiri.
Apoi, întinde-te pe iarbă.
Fă-te una cu ea.
Afundă-te puțin în pământ,
doar cât să mai ai rădăcini,
și înalță capul spre cer!
